Marbella este un oras cu un mediu natural deosebit de ofertant, o combinatie intre munti si mare, cu o clima blanda si un peisaj unic.
Daca la acestea adaugam o multime de hoteluri, restaurante, porturi nautice, barci de lux si terenuri de golf, intelegem de ce acest oras captiveaza atat de mult turistii de pretutindeni.

Marbella este cunoscuta in intreaga lume drept una dintre destinatiile preferate ale milionarilor, locul unde gasesti plaje cu nisip fin, magazine exclusiviste si o viata de noapte vibranta.

In afara faptului ca este o destinatie de lux, Marbella este un oras care pastreaza inca farmecul andaluz, avand un centru vechi foarte bine conservat, cu strazi frumoase, case albe decorate cu flori si piete cu terase atragatoare.



Ne-am inceput plimbarea din centrul istoric, indreptandu-ne spre Plaza de los Naranjos.

Pasii ne-au purtat pe strazi pietruite inconjurate de fatade albe si multe flori, cu magazine de suveniruri si artizanaturi locale frumoase.

Strazile sunt inguste si mici, avand un aer medieval. Sa te tot pierzi pe ele!
In plus, Marbella fiind zidita in epoca islamica, mai pastreaza unele bucati din zidurile arabe.


In scurt timp am ajuns in Plaza de los Naranjos, o piata plina de restaurante cu terase si desigur multi portocali.


Amestecul de mirosuri de mancare si de flori era imbietor si mi-a ramas intiparit in memorie.

Am dat tarcoale unei terase unde tocmai se prajeau niste sardine si cum sunt o mare pofticioasa, n-am rezistat ispitei, ne-am asezat la o masa si am comandat acest deliciu local. Mmm…tare gustoase!

Dar cum caloriile tocmai depuse trebuiau arse urgent, am luat-o din loc si ne-am indreptat spre zona plajelor.


Cum nu venisem pregatiti pentru plaja, am optat pentru o plimbare pe malul marii.

Ne-am indreptat apoi spre Puerto Banus.

Ajunsi in port, ne-am alaturat celorlalti turisti dornici sa vada ritmul de viata al milionarilor lumii, pasind parca pe scena unui spectacol aflat in plina desfasurare.


Parada de iahturi si masini de lux, insiruirea de magazine exclusiviste emana bogatie si uneori stil si eleganta.




Este o alta lume, despre care voi scrie poate intr-un articol viitor.
Marbella este un loc fascinant, un amestec de natura frumoasa cu o aroma de „dolce vita”.

Ce atractii si obiective turistice poti vizita in Andaluzia, precum si toate detaliile despre organizarea vacantei in sudul Spaniei, le gasesti descrise aici.
Daca vrei sa fii la curent cu tot ceea ce postez, urmareste-ma si pe facebook.
.
F frumos. Prezentare excelenta, parca simt parfumul locului, arome, culori. . Mi s-a facut un dooor de calatorit…!
ApreciazăApreciază