Sevilla este dificil de descris, fiind un oras cu multa personalitate. Are un aer european dar si arab, cu amprente andaluze care ii confera o identitate unica.
Strazi pline cu portocali, baruri cu tapas la tot pasul, trasuri trase de cai, spectacole de flamenco, monumente incredibile, gastronomie, arta, Sevilla are tot ceea ce te astepti sa gasesti in Spania.

Am inceput turul orasului de la cea mai mare catedrala gotica din lume, Catedral de Santa Maria de la Sede de Sevilla. Am remarcat-o din departare, imensitatea ei facandu-ma sa ma simt mica.

Ca sa o descopar, am facut o plimbare in jurul ei. Am analizat-o curioasa si i-am descoperit detaliile, acele lucruri minunate care par sa leviteze peste peretii ei.



In interiorul catedralei am admirat coloanele sale falnice, tavanele frumos lucrate, capela regala. Cel mai faimos „rezident” al catedralei este Cristofor Columb, ale carui ramasite se odihnesc aici.


La Giralda, turnul clopotnita al catedralei este una dintre cele mai vizibile cladiri din oras. Turnul este semnificativ mai vechi decat catedrala si a fost initial minaretul unei moschei in perioada in care Sevilla a fost sub stapanirea musulmanilor.

Catedrala, cel mai vizibil reper din Sevilla nu este si cea mai faimoasa, acest titlu mergand la vecinul Real Alcazar.
Cand am pasit pe calea maiestuoasa de intrare in Real Alcazar, am zis: „Da, as putea sa traiesc aici. Dar ce pacat ca familia regala mi-a luat-o inainte!”

Arcadele, incaperile, usile care duc la curti cu flori si la gradini pline cu palmieri, paunii ce traverseaza acoperisurile, toate acestea reprezinta magia Alcazarului, un palat regal ce este numit „fratele geaman al Alhambrei”.

Zidurile, tencuiala, diferitele mozaicuri de pe pereti, scrierile, tavanele si arcadele, toate seamana cu cele din Alhambra desi aerul pare sa fie diferit.


Moscheea din Cordoba, Alhambra din Granada si Palatul Alcazar din Sevilla sunt triada de aur, confirmarea faptului ca arabii au facut atatea lucruri frumoase pentru care nu vom fi niciodata suficient de recunoscatori.
Palatul Alcazar este un loc plin de secrete si culori minunate, un mediu plin de arta, un loc care mi-a umplut simturile cu diverse senzatii.

Lucrarile minutioase si delicate ale Palatul Regelui Don Pedro mi-au amintit si ele de Alhambra.


Dormitoarele, terasele si camerele de zi sunt pline de detalii frumoase.

Mi-a placut mult expozitia de dale de diferite stiluri.


Am descoperit niste scari superbe care cine stie ce secrete din vremuri stravechi pastreaza.


Dupa ce am vazut toate incaperile palatului regal, am continuat vizita in gradini. A fost inspirat cel care ordonat construirea unei galerii pe vechiul zid musulman. Iazuri, pavilioane, gradini de diferite stiluri si chiar un labirint formeaza cele sapte hectare ale gradinilor Alcazarului Regal. Este un loc deosebit si a fost scena a numeroase filme si seriale, ultimul si cel mai cunoscut fiind Game of Thrones.


Gradinile sunt exotice, grandioase si merita sa fie explorate. Amestecul de mirosuri de aici este divin.

Fiecare zona este dedicata unei regiuni, unui climat si unei functionalitati diferite. Exista o zona cu portocali, o zona cu copaci uriasi care ofera umbra, o zona cu tufisuri de trandafiri si plante mai mici, o zona cu fantani si cu un iaz.

Toata aceasta vegetatie este insotita de mozaicurile atat de tipice lumii arabe. Puse pe pereti, pe margini si pe scari, formeaza un set de culori si forme care sunt integrate intr-un mod fabulos in gradina.

A fost fascinant să ma plimb printre gradinile sale labirintice decorate cu palmieri falnici, prin terasele amestecate cu sculpturi si grote ascunse, sa-mi incant ochii cu mozaicuri si ceramica decorativa.

Intr-un oras plin de arhitectura spectaculoasa, nu puteam sa ratez o vizita si la Plaza de Espana.

Piata este alcatuita dintr-un semicerc minunat de cladiri din piatra care inconjoara un canal cu poduri arcuite, avand in centru o fantana frumoasa.
Totul de la banci pana la balcoane este pictat frumos in albastru si galben.

Plaza de Espana este ca o carte deschisa in care sunt reprezentate toate provinciile si un pic din istoria fiecareia, toate puse in evidenta de ceramica plina de culoare.
In aceasta piata, ca de altfel in tot centrul istoric al Sevillei se organizeaza spectacole gratuite de flamenco care nu trebuie ocolite.


Din Plaza de Espana se pot inchiria trasuri care mai de care mai cochete si mai frumoase. Eu am platit 50 de euro pentru o plimbare de aproximativ 30 de minute prin Sevilla, iar experienta a fost fantastica, asa ca o recomand cu drag.

Un alt obiectiv turistic frumos pe care l-am vizitat in Sevilla este Casa de Pilatos, o comoara arhitecturala situata in centrul istoric al orasului.

Dupa Real Alcazar, Casa de Pilatos este cel mai frumos palat din Sevilla. El a fost construit intre secolele al XV-lea si al XVI-lea si este una dintre cele mai mari resedinte private din oras.


In constructia palatului intalnim mai multe stiluri arhitecturale: gotic, mudejar si renascentist italian.

Casa de Pilatos este renumita pentru terasa si gradinile sale magnifice, in timp ce azulejo-urile colorate sunt considerate a fi printre cele mai bune din Sevilla.



Palatul mai are numeroase coloane si pardoseli de marmura, coridoare lungi, tavane frumos lucrate, usi mari din lemn, capele si o mica galerie de arta care gazduieste piese remarcabile, precum: statui grecesti si romane, tapiserii, mobilier si picturi realizate de artisti renumiti, cum ar fi de exemplu Goya.




Curtea principala atrage atentia prin aerul sau arab care este in contrast cu imaginea oferita de cele patru statui amplasate strategic.


Casa de Pilatos este considerat drept prototipul perfect al unui palat andaluz si are o frumusete aparte.

Sevilla are mult mai multe locuri frumoase de vizitat, dar pentru ca eu am avut in plan o calatorie extinsa prin Andaluzia (despre care am povestit aici), m-am limitat doar la vizitarea obiectivelor turistice prezentate mai sus.
Sfaturi utile:
- Cel mai bun mod de a incepe turul orasului este cunoasterea istoriei sale si a secretelor centrului istoric. In acest sens, poti beneficia de ghizi (pe care ii gasesti pe strada in centrul istoric) care efectueaza tururi gratuite prin oras.
- Cand sa vizitezi Sevilla → evita lunile de vara cand temperaturile sunt foarte mari. Iarna temperaturile medii sunt in jurul valorii de 16 °C iar valorile minime ocazional coboara pana la 7 °C noaptea. Ideale sunt lunile de primavara si de toamna.
- Daca doresti sa vizitezi Real Alcazar, pentru a evita statul la o coada de cel putin 3 ore, recomand achizitionarea biletelor online (minim cu o zi inainte de vizita).
- Poti alege Sevilla ca punct de plecare in mai multe excursii de o zi prin Andaluzia (ghidul complet de calatorie in Andaluzia il gasesti aici): Ronda (am scris despre ea aici), Marbella (vezi aici), Setenil de las Bodegas (citeste aici), Frigiliana (citeste aici), Jerez de la Frontera, Cadiz, Cordoba (am povestit aici) si Gibraltar (citeste aici). Pentru a ma deplasa zilnic mai usor catre toate aceste destinatii, am ales sa ma cazez la acest hotel aflat la marginea Sevilliei.
- Deplasarea in Sevilla am facut-o cu metroul si pe jos, distantele intre obiectivele turistice fiind mici. La statia de metrou Blas Infante este o parcare gratuita.
- Linia de autobuz „EA” pleaca de la terminalul de sosiri al aeroportului din Sevilla catre centrul orasului la fiecare 20 de minute. Aici ai mai multe informatii.
Daca vrei sa fii la curent cu tot ceea ce postez, urmareste-ma si pe facebook.
Foarte frumos si la obiect multumim
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca v-a placut.
ApreciazăApreciază