Orasul romantismului, Sintra este cel mai frumos si misterios loc pe care l-am vizitat in Portugalia.
Aceasta bijuterie portugheza pare a avea peisaje dintr-o lume paralela, ca in Alice din Tara Minunilor, unde nimic nu este asa cum pare a fi.
Paduri dese si intunecate de stejar care acopera muntii, o ceata cu un aer misterios care vegheaza de sus, castele extravagante in care fiecare detaliu are un sens, gradini mistice si secrete ascunse, arhitectura romantica, toate fac din Sintra un loc unic de o frumusete fara egal.
Palatul Pena este unul de poveste care pare sa fie desenat de un ilustrator intr-o carte de copii.

Palatul este situat pe un teren luxuriant si impadurit, cocotat pe un deal.

Chiar daca este pictat in culori stralucitoare, din cauza cetii cu greu l-am vazut din departare.
E o cladire care te indeamna s-o vizitezi pentru a vedea despre ce este vorba, te invita s-o explorezi in toate modurile pentru a-i descoperi secretele.

Palatul Pena este ciudat si fotogenic, exteriorul fiind cel mai impresionant.
Castelul in sine este o combinatie de mai multe stiluri arhitecturale, variind de la romantic, la gotic, baroc si pana la maur. Acest amestec de stiluri probabil nu ar trebui să functioneze, dar intr-un fel o face.

Mixul de culori, de la galben-stralucitor pana la rosu puternic si podoabele ornamentale poate parea unora ieftin, dar este atragator.

Rezultatul este un palat impunator, de o exceptionala originalitate.

Pentru mine, adevarata bijuterie a Palatului Pena este parcul sau.
Parcul Pena este populat cu sute de specii de plante exotice din fiecare colt al lumii, inclusiv sequoia, arbori ginko biloba, eucalipti si ferigi din Noua Zeelanda.

Drumurile serpuite prin padure duc in locuri unde gasesti diverse comori: templul Coloanelor, Miradorul de Santa Catalina, Grota Calugarului, Mesa de la Reina, Valea Lacurilor, cascade, statui si multe lacuri.

Un loc magic pana la cele mai mici detalii.

Amestec de ferigi si flori colorate, locuri umbroase si frumoase, vegetatie luxurianta, iata ingredientele unui loc idilic.

Parcul Pena este o splendoare, un loc in care m-am plimbat si bucurat de fiecare peisaj, de fiecare explozie de culoare, miros si vegetatie, timp vreo 6 ore si tot nu am reusit sa-l descopar in intregime.


Quinta da Regaleira
Ce crezi ca se intampla atunci cand oferi unui designer extrem de talentat si vizionar fonduri nelimitate si mana libera pentru renovarea unei proprietati?
Pentru a primi raspunsul trebuie sa vizitezi Quinta da Regaleira si o sa ramai surprins in cel mai frumos mod posibil.

Vizita la Quinta da Regaleira poate fi un joc in care dispunem de o tabla dar nu si de jetoane, asta pentru ca jetoanele suntem noi. Pentru a parcurge fiecare etapa a jocului trebuie sa intram in pesteri subterane, sa cautam indicii in locuri misterioase si sa ghicim cat mai multe dintre secretele pe care Carvalho Monteiro a vrut sa ni le transmita.
Intr-una dintre etape, cea in care ajungem la fantana initiatica, trebuie sa urmam pasii unor vechi ordine de cavaleri care pornesc din interiorul Pamantului si merg spre exterior trecand prin cele noua niveluri ale iadului, purgatoriului si paradisului, ca in Divina Comedie a lui Dante. O metafora evidenta intre viata si moarte. Este cea mai fascinanta parte a jocului. Cand iesim la suprafata trebuie sa impingem imaginar o stanca pentru a descoperi o usa secreta.

Denumirea de „fantana initiatica” provine din legatura sa cu ritualurile de initiere masonica. Arata ca un turn in sus, cu scarile in interior. In loc sa conteste cerul, acesta contesta adancimile, lumea cu susul in jos, dar de o frumusete monumentala. Aproape ca ii lipseste lumina, dar are in schimb multa umiditate.

Odata ce am coborat, am ajuns in tuneluri subterane misterioase iar dupa ce le-am parasit am intalnit un alt spatiu complet diferit, de gradini si un pod dragut.

Vizitarea domeniului este o calatorie de descoperire si fiecare pas aduce un pic de intriga.
Sunt patru hectare de magie pura.

Quinta da Regaleira nu este doar un palat si nici doar niste gradini. Quinta da Regaleira este un spatiu uimitor in care m-am pierdut, unde am descoperit locuri care m-au lasat fara cuvinte.

Trasee subterane, lacuri, scari, turnuri, pesteri si coridoare subterane, gradini, fantani, grote, tuneluri secrete, placi cu cruci diferite, mici lagune cu pietre „plutitoare” pentru a le traversa, o capela neo-manuelina, toate acestea fac din Quinta da Regaleira un loc unic in lume.
Gradinile ascund o multitudine de turnuri cu scari si intrari care duc prin specii de plante aduse din jumatate din lume.

Fiecare colt din Quinta da Regaleira ascunde o surpriza demna de fotografiat.

Este un mediu incredibil, decorat cu o multime de sculpturi, simboluri si gravuri, greu de descifrat, avand sensuri ezoterice ascunse.
Palatul are un stil propriu, un amestec de romantic, gotic, renascentist si mai ales manuelin.

Estetic si arhitectural este fascinant.

Inconjurat de legende si mistere, palatul are o legatura foarte stransa cu francmasoneria si alchimia. Este plin de simboluri si gravuri ezoterice care se refera la lumea masonica, cum ar fi de exemplu laboratorul alchimic.
Monteiro a conceput Quinta da Regaleira ca o usa de trecere intre lumea fizica si cea spirituala. Tot ceea ce intalnim aici a dat nastere la numeroase himere si speculatii despre legatura dintre francmasonerie si ordinul templierilor lui Hristos.

Mica capela a Sfintei Treimi este situata la cativa metri de cladirea principala. Unele elemente pe care le regasim aici sunt inspirate de Manastirea lui Hristos din Tomar.

Ca toate colturile din acest loc pastreaza o simbologie speciala si unele surprize pe care nu ti le voi dezvalui, dar pe care le vei gasi daca esti curios.
Chiar in fata palatului, se afla o promenada frumoasa plina de sculpturi alegorice, printre care Hermes si mai multe himere.

Sute de legende din misterioasa Sintra isi au originea in Quinta da Regaleira: loji masonice, intalniri ale spiritistilor, ritualuri mistice. Toate acestea fac din Quinta de Regaleira unul dintre cele mai misterioase locuri din Peninsula Iberica.
Sintra este un loc pe care nu-l voi uita, o comoara arhitecturala, un oras luat dintr-un basm frumos si devenit realitate.
Sfaturi utile
- Cand iti planifici calatoria in Sintra, ia in considerare ca nu se pot vizita toate obiectivele turistice intr-o singura zi.
- Poarta incaltaminte confortabila pentru ca vei avea mult de mers pe jos si drumurile sunt in panta.
- Ia-ti o lanterna la tine. Desi unele pesteri sunt iluminate artificial, exista altele in care nu este lumina. Iti recomand sa te pierzi in ele fara teama si sa le parcurgi de la inceput pana la sfarsit. Este distractiv sa te plimbi fara sa stii unde vei ajunge.
- Toate informatiile despre orare, tarife, reduceri, combinatii de bilete, le gasesti aici.
- Iti recomand sa rezervi cateva zile pentru a vizita si alte locuri incarcate de frumusete si romantism, toate aflate in imprejurimile Sintrei. Propunerile le gasesti in acest articol.
Cum ajungi in Sintra:
- Cu masina, Sintra fiind situata la aproximativ 29 km de Lisabona.
- Cu autobuzul, dar timpul calatoriei este mare.
- Cu trenul. Poti verifica programele si tarifele aici.
Deplasarea in Sintra:
- Pe jos.
- Cu autobuzule turistice 434 sau 435. Dezavantaj: cozi si timpi de asteptare foarte mari.
- Tuk-tuk. Avantaj – te lasa pe traseu unde vrei tu.
- La Palatul Pena noi am urcat cu masina. Acolo este parcare gratuita.
Daca vrei sa fii la curent cu tot ceea ce postez, urmareste-ma si pe facebook.
Multumim CARMEN,esti o draguta.Pe mine personal m-ai cinvins,desi nu stiu si nu cred ca voi ajunge in viata asta pe aciolo.Sunt lucruri frumoase pe acest pamant,pe unele le vedem pe altele nu,uneori suntem aproape de ele, alteori nu.Noi romanii suntem reticenti la ce au altii mult mai frumos decat noi.Asa am fost crescuti,sa fim gelosi chiar pe frumusetile si cultura altora….spunand ca noi suntem cei mai …dintre cei mai.Iti multumim pentru frumoasele poze ,pe care ni le-ai adus,si te asteptam cu altele sa ne uimesti ,la fel.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru acest comentariu. Romania are locurile ei frumoase si unice pe care in general nu stim sa le punem in valoare. Exista insa aceasta planeta minunata care ne ofera o multime de locuri incredibil de frumoase pe care ar fi pacat sa nu le descoperim.
ApreciazăApreciază
Am vizitat Lisabona si Sintra, si sunt indragostita de acele locuri.Totul este foarte frumos, oricine trebuie odata in viata sa vada Portugalia
ApreciazăApreciază